Nimeni De Nicaieri

Ganduri pentru suflet...

Concluzie:






In viata ai doua alegeri de facut.

Ori reusesti sa îi influentezi tu pe cei din jurul tau (hey,vorbim aici de aspecte pozitive nu de evil things)...ori cedezi si te lasi influentat la randul tau de cei din jurul tau!

Ciudat...imposibil...dar adevarat...tu alegi cum sa fii...

Tu ce alegi?

Sfaturi tocmai bune de urmat...




Si poate toti ar trebui sa tintim "Tot mai sus"...







In cele din urma o melodie de suflet care imi trezeste amintiri...






La multi ani (in avans) tuturor copiilor si celor care ÎNCĂ au suflet de copil!

Deci?
 



Stii cum arat fizic...stii cum ma imbrac...stii pasiunea mea pentru x sau y lucruri si asta pentu ca oarecum nu le pot ascunde si sclipirea din ochii mei cand vine vorba de x sau y lucruri ma da de gol...ca pe un copil mic cand vede o jucarie...Nimic mai mult...nimic mai putin...Insa cum sta treaba cu restul?!
Ummm?
Cum sta treaba vis-a-vis de faptul ca tu stii doar ceea ce iti permit eu sa stii despre mine?Ca arat doar ce vreau eu sa vezi de fapt?
Crezi ca ma cunosti?Crezi ca ai avut ocazia sa stii macar pentru o secunda ce imi trece exact prin cap fara sa te fac sa crezi de fapt altceva?
E totul un joc...o regie proasta pentru unii...O regie inteligenta in opinia mea...
Gandurile mele...ideile mele...!?
Raman doar ale mele uneori...nedezvaluite...nespuse....pentru minute...ore...zile...luni sau ani...sau pentru totdeauna...depinde de circumstante....de conjunctura...de variabile....
Nu ma cunosc inca eu 100% pe mine...inca nu stiu care imi sunt limitele...inca le fortez....
Nu judeca dupa aparente in general...Aparentele intotdeauna sunt inselatoare...
Risti sa te arzi atunci cand nu te astepti...si de la CINE nu te astepti...
Am fost intrebat acum ceva vreme ce imi doresc eu cel mai mult de la viata?
Raspunsul meu e unul simplu...Nu imi doresc de la viata mai mult decat am realizat sau pot realiza EU vreodata...
Cineva ma intreba mai devreme daca sunt pesimist in general...Nu stiu?Oare sunt?Oare tot ceea ce ma inconjoara ma afecteaza si ma face sa fiu pesimist?Posibil...Nu neg...Insa indiferent de situatie raman cu zambetul pe buze...Imi place sa cred ca am orizonturi largi in viziunea mea...Hahaha...Viziunea mea...Care e aia!?Pai simplu...Cred ca lumea poate fi mai buna...ca lucrurile pot evolua altfel decat evolueaza acum...atat in viata mea cat si in general....E una de ansamblu...in care nu exista parte materiala de luat in considerare,in care nu exista diferente de cultura si de rasa,in care toti suntem egali...Nu,nu vreau sa castig premiul Nobel pentru pace...dar totusi e loc de mai bine in lumea asta...Si poate ca si tu crezi asta...Nu?E nevoie de un de-click....e nevoie de o schimbare in mentalitate si in perceptia lucrurilor din jurul nostru...Insa toate astea se dobandesc in timp...
Nu nu sunt idealist...Nu am o idee fixa in acest sens...si sunt constient ca lucrurile vor evolua din rau...in mai rau...insa ce ne mai ramane decat sa visam uneori cu ochii deschisi...si sa ne punem intrebarea:”Cum ar fi daca?”
In definitiv...ceea ce avem in cap si suflet(includ aici gandurile,ideile,amintirile si bineinteles sentimentele)este cea mai de pret comoara...Singurele lucruri de pret pe care le ai in calitate de OM in viata astea sunt!Restul sunt detalii...
Retine asta!

Si totul a inceput asa...



Afara era intuneric...eram undeva prin Bucuresti...ceasul indica...aproape de ora 23.00...Trebuia sa ma intalnesc cu un prieten pentru a imi oferi ceva... insa ceva mai tarziu...Caut o cafenea....Unde sa pot sa stau si sa admir peisajul...in timp ce savurez o cafea...pentru a ma tine oarecum treaz...In cele din urma gasesc una...Pare a fi una in care intra doar cei care au bani multi..Masinile parcate din fata cafenelei indica asta...La fel si damele ce stau singure la masa in speranta ca vor agata poate pe cineva care sa le sprijine financiar...Scanez un pic imprejurarile...Pe scara cefenelei un batran sta infrigurat...priveste cum cei din inalta societate,imbracati la costum,insotiti la brat de dame,trec nepasatori pe langa el...ca si cum nu ar exista...ca si cum nu ar remarca ca in peisajul ala exista cineva care cere mila din priviri...Care are nevoie de ajutor...Nu arata neingrijit,dar expresia fetei lui iti indica ca cere ajutor...Parchez masina...cobor si ma indrept catre intrare...Ma opresc in fata lui si il intreb daca se simte bine?! Pentru un moment s-a blocat...nu a stiut ce sa imi raspunda...avea impresia ca ma adresez altcuiva...Dupa o pauza in care s-a uitat in jur sa se asigure ca de fapt vorbesc cu el...cu o voce timida imi raspunde ca da,se simte bine,dar ca s-ar fi putut sa fie si mai bine de atat...L-am intrebat daca doreste sa bea un ceai si a dat din cap...afirmativ....I-am propus sa ma insoteasca inauntru...Atunci a avut un moment de ezitare...Si m-a intrebat...”Unde vrei tu sa merg?Acolo inauntru?!Unde intra oamenii astia?!” I-am spus ca da,nu este nici o problema...sa ma urmeze...Am deschis usa si m-a urmat....Moment in care am dat ochii cu o chelnerita care s-a uitat un pic uimita cum batranul ma urmeaza...Inainte sa apuce sa spuna ceva,am apucat eu sa spun...
-Domnul este cu mine...!!!
Toata privirile din cafenea erau atintite fix catre el,tocmai intorsesem pe dos toate principiile multor oameni cu bani...Ceea ce imi dadea o satisfactie foarte mare...Era in centrul atentiei fara sa isi fi dat seama...Am ocupat o masa...Am comandat o cafea si un ceai...Nu intelegea ce i se intampla...
I-am spus ca astept pe cineva si ca nu m-ar deranja sa-mi tina companie si sa stau sa-i ascult povestea vietii...Imi aprind o tigara si astept...
Si incepe...sa imi povesteasca....
Aflu de la el ca a fost profesor de matematica...om cu facultate...(se vedea din felul in care vorbea)
Ca are 68 de ani...a fost casatorit...a avut o casa...o masina,un statut social bun...Sotia lui a murit intr-un accident pe o trecere de pietoni iar vinovatul a scapat fiind copilul unui politician.
Mai aflu ca are doi baieti...si ca unul dintre ei i-a vandut tot ce avea pentru a isi cumpara fericirea in grame...inclusiv casa si masina...Care acum este in inchisoare...Iar celalalt este plecat de ceva timp in Afghanistan sa lupte...si nu mai stie nimic de el...Imi spune ca nu s-a gandit niciodata ca va ajunge sa stea pe strazi si ca spera ca la batranete sa aibe un trai mai bun....Ca avea alte asteptari de la viata...
Am discutat pret de o ora si jumtatate...reusind sa parcurgem mai multe domenii,nu doar despre viata lui...
Si totusi...Asa cum este el...Asa cum il vad altii aparent...este un om de la care ai ceva de invatat...Este un om care are ceva de spus...Este un om care poate da lectii de viata multora...Si cel mai important este OM...
Mi-a spus ca s-a obisnuit cu singuratatea...ca nimeni nu îi spune o vorba buna...ca toata lumea il ocoleste...Si ca sunt singurul care a facut acest gest pentru el...
Pentru mine a fost o experienta care m-a marcat...Ceva din care am avut de invatat...
La plecare mi-a multumit...si a disparut in noapte...
Am ramas pe ganduri o buna perioada de timp...
De ce traim intr-o societate atat de bolnava?In care in loc sa ne ajutam semenii,preferam sa îi blamăm,sa le gasim o vina...pentru ceva ce ei nu au putut sa controleze?!
De ce judecati oamenii dupa aparente?!
Mi-e scarba ca respiram acelasi aer...mi-e scarba ca voi va credeti oameni...
Totusi pentru o ora jumatate v-am intors principiile pe dos ! V-am dovedit ca si un om al strazii poate sa aibe acces acolo unde aveti voi !
In schimb...tot respctul pentru tine batrane!Imi pare bine ca te-am cunoscut...
Si sper sa ne revedem...In comparatie cu altii tu chiar ai ceva de spus !



 De ce aici si nu acolo?






Cititorule,ma simt dator sa iti raspund la o intrebare...De ce aici si nu acolo?
Tot ce simt...tot ce gandesc...tot ce scriu aici...putea la fel de bine sa ramana intr-un jurnal,departe de ochii lumii...stiu asta...foarte bine...insa prefer ca acest loc sa ramana refugiul meu...locul unde sa ma pot „descarca” linistit...atunci cand simt...Nu doresc sa ma afirm in vreun fel...Nu doresc  in mod special sa devin cunoscut prin intermediul acestui colt de realitate...Prefer sa impart cu cei asemeni mie acest loc...Aceste franturi de ganduri si sentimente...Sunt un visator de felul meu...in acelasi timp stiu ce inseamna notiunea de realitate...insa incerc sa ma separ de ea uneori...atunci ma regasesc aici...vorbind de ea...de lucrurile ce ma inconjoara...Aici se regasesc pur si simplu aspecte si intamplari ale vietii vazute prin ochii mei...La modul subiectiv...Fara nici o regie...Sunt doar un actor in filmul vietii mele...atata tot...Incerc sa imi duc /joc rolul pana la capat,in speranta ca filmul asta...nu va capata accente de drama sau de comedie proasta...Am trecut prin destule in viata asta...pana acum...
Filmul vietii mele merge mai departe insa...Pana atunci cand actorul principal (eu) nu va mai fi si filmul vietii mele deja va fi sfarsit...cu happy end sau fara...nimeni nu va sti niciodata cand sau cum...cel putin...nu eu...

Ma gandesc uneori...



Incet...incet timpul isi pune amprenta asupra noastra...Daca esti inca prea tanar ca sa constientizezi lucrurile astea,te vei convinge mai tarziu de ele...Treptat,zambetul care odinioara era mereu acolo pe buze,incepe sa dispara...mai apare uneori fortat de imprejurari,schitat,insa mecanic...problemele sunt din ce in ce mai apasatoare...Nu stim ce sa facem,nu stim unde sa ne indreptam,avem o notiune,insa cu toate astea defapt nu stim nimic...Cu toate astea...Viata poate fi roz...Incearca sa vezi lucrurile marunte din jurul tau...Nu te limita doar la lucrurile materiale...Nu fii evaziv cu ceea ce te inconjoara....Acorda mai multa importanta lucrurilor din jurul tau...Incearca sa vezi bucuria din lucrurile marunte...Sunt foarte multe care te inconjoara...Te lovesti de ele zilnic insa nu le bagi in seama...Ai remarcat zambetul care iti era dedicat doar tie si numai tie venit din partea cuiva?Ai fost prea grabit ca sa il remarci?Data viitoare fii mai atent...Te pun sa faci un test,incearca intr-o zi sa imparti zambete,in stanga si in dreapta,indiferent ca esti la scoala,facultate,serviciu,magazin,etc...Vei fi surprins sa observi ca ti se va raspunde la fel... Viata ta este un film,in care tu esti actorul din rolul principal...Tu poti sa scrii scenariul,tu poti sa joci rolul pe care ti-l atribui...Totul se invarte in jurul tau...Retine un aspect...In viata asta in cele mai multe cazuri nu exista „nu pot” ci mai degraba „nu vreau”...Daca ai limite,incearca sa le intreci,incearca sa te descoperi,sa vezi cine esti cu adevarat...Daca iti propui sa faci ceva,nu ezita,incearca sa faci ce ti-ai propus,mai tarziu,odata cu timpul vei ajunge sa ai regrete...Regrete venite din partea lucrurilor pe care ti-ai fi dorit sa le faci insa nu le-ai facut...Nu reusim de cele mai multe ori sa ne cunoastem pe noi insine,insa avem pretentia sa-i cunoastem pe altii...Chiar daca uneori lumea din jurul tau este rea...incearca sa fii tu bun si pentru ei...te vei simti mai bine...Vei avea o satisfactie...Ai avut poate ocazia sa fii si tu la randul tau rau,insa nu ai facut-o?!...tot respectul pentru tine.Bucura-te de fiecare clipa,traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima...Maine nu se stie ce va fii...

Ininte de a citi,te rog sa day play...O sa intelegi mai bine ce am scris eu aici...






E deja intuneric ...afara...majoritatea luminilor din casele din vecinatate deja s-au stins,linistea a pus stapanire peste acest loc...doar din cand in cand se mai aude un caine care urla,probabil de singuratate... Aceeasi liniste o gasesc si in mine acum,probabil si aceeasi singuratate...Imi aprind tigara...Trag un fum adanc in piept...Stau si reflectez asupra mea...asupra vietii mele...pentru un moment...asupra a ceea ce fac defapt in viata asta,care este locul meu in viata asta?Ce ar trebui sa fac defapt?!Sunt zeci de sentimente care ma incearca...Dau fumul afara...Se pierde pe undeva prin camera.Uitandu-ma la el cum se pierde ,ma face sa ma gandesc la esenta omului...Atatea intrebari si totusi atat de putine raspunsuri...Ca si tine cititorule,sunt doar un calator in viata asta...Nu,nu stiu unde ma indrept...Nu stiu ce imi rezerva ziua de maine,incerc doar sa ma bucur de clipele alaturi de cei dragi cat mai mult...Incerc sa ma bucur de viata...Cine sunt eu?!Nimeni de nicaieri...suna a cliseu...dar asta sunt.Vin de acolo de unde raul ma inconjoara la tot pasul,unde oamenii nu mai sunt oameni decat fizic,unde domnesc: trufia,invidia si rautatea...Unde banii sunt mai presus de orice...Unde un zambet poate fi cumparat...Cred ca se numeste realitate locul...As vrea sa fie doar un vis urat,din care sa ma trezesc...insa constat ca nu e...Nu,nu sunt perfect,am si eu defectele mele ca toti oamenii,printre ele se numara si faptul ca eu,spre deosebire de altii nu cunosc notiunea cuvantului NU.Nu am idei preconcepute,nu am idei fixe,inainte de a face ceva,incerc sa reflectez asupra acelui ceva...De cele mai multe ori fac compromisuri doar de dragul de a-i face fericiti pe cei din jurul meu...Un zambet nu are valoare estimabila pentru mine,un gand bun...ma poate face sa trec peste multe... Pentru mine bucuria vine din lucrurile marunte,restul sunt doar detalii...Uneori ne pierdem in ele,uneori punem alte aspecte mai presus si ne pierdem pe acest drum al vietii... Cred intr-o lume mai buna...poate este o cauza pierduta,insa speranta moare ultima...Ma uit la ceas...timpul pare ca sta in loc...fiecare secunda trece greu...Sunt captiv in acest univers si spatiu...mi se intampla rar asta... de cele mai multe ori cred ca timpul a trecut prea repede pe langa mine...Tigara s-a terminat si ea...Urmeaza alta...desi mereu spun ca va fi ultima...Treptat, am constatat ca adevaratul meu dusman este si va fi timpul,defapt da,viata este o cursa contra cronometru...Toata viata alergam dupa ceva...Incercam sa facem totul bine,e drept uneori mai si gresim... in incercarile noastre...Totusi...trecand prin prisma celor 22 de ani,cu bune si cu rele...nu pot sa zic decat ca sunt fericit cu ceea ce am...O prietena care ma iubeste...in felul ei...si pe care o iubesc...si o familie pe care ma pot baza...Sper sa raman acelasi mereu,indiferent de cum ma vor purta valurile vietii...Nu,nu voi deveni unul dintre ei NICIODATA!
Ma uit uneori la pozele de cand eram mic...Stii...fiecare poza are o poveste a ei...o pastram in minte si in suflet si ne amintim de ea mereu cand ne uitam la poza respectiva...Oare copilul din poza stia atunci cat de dura e realitatea?Culmea este ca mereu imi doream sa fiu mare...Acum imi doresc sa fiu iar copil,sa uit de toti si toate,sa nu mai am nici o grija...Insa timpul nu se mai poate da inapoi,raman doar cu ganduri de bine pentru viitor si...cu sperante...Iar tie cititorule,iti multumesc ca ai avut rabdare sa ma citesti,sa ma asculti,sa simti pentru o clipa ce simt si eu...intr-o seara de ianuarie...cand linistea a pus stapanire pe tot...

Despre mine...

"Nu am ajuns aici pentru ca am vrut...Lumea din jurul meu m-a determinat sa o fac insa..."

Persoane interesate

Un produs Blogger.

Copyright 2011 - Nimeni De Nicaieri